Prin Ordinul comun nr. 6330/1587/1630/3121/2024 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă au fost actualizate modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.
Potrivit Referatului de aprobare a actului normativ, noul model al formularului 112 a fost elaborat ținându-se cont, printre altele, de faptul că la data de 1 septembrie 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, noile prevederi de la art. 27, art. 28 și art. 115 impunând actualizarea modelului și conținutului „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.Cititi articolul integral pe site-ul CECCAR