Conţinutul dosarelor înaintate de facultățile de profil pentru analiză şi aprobare în vederea încheierii protocolului colaborare, trebuie să conţină în principal urmatoarele documente:
1. Cererea facultăţii de profil semnată cel putin de catre Decanul, Şeful catedrei respectivei facultăţi precum şi de către directorul cursului de master respectiv şi eventual semnatura Rectorului Universităţii respective;
2. Dovada certificată printr-un document oficial recunoscut potrivit legii învăţământului şi a hotărârilor de guvern emise în aplicarea acestei legi, din care să rezulte acreditarea pentru organizarea cursului de master de 2 ani;
3. Programul general al cursurilor pentru cei doi ani de master certificat şi ştampilat de Decanul facultătii şi şeful masterului respectiv;
4. Fişele disciplinelor de la master cuprinzând scopul si rezultatele invăţării precum si conţinutul detaliat al disciplinelor;
5. Corpul de cadre didactice cu menţiunea titlului stiinţific, utilizat în cadrul programului de master;
6. Metodele de predare utilizate pentru fiecare disciplină;
7. Bibliografia solicitată pentru fiecare disciplină;
8. Modul de evaluare pentru fiecare disciplină, cu prezentarea separată a examinării scrise sau orale şi nota minimă de promovare pentru o disciplină;
9. Suporturile utilizate pentru fiecare disciplină;
10. Orice alt document care să vină în sprijinul dosarului;
11. Dovada achitării taxei aferente analizării dosarului programului de master
CECCAR utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.ceccarmehedinti.ro. Vă aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC (”Directiva E-Privacy”) și de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a accestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (”Regulamentul GDPR”). Mai multe detaliiDe acord
Politica de confidentialitate si cookies
Confidenţialitate
CECCAR utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.ceccarmehedinti.ro. Vă aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC (”Directiva E-Privacy”) și de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a accestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (”Regulamentul GDPR”). Mai multe detalii

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.